"Stancuta, veche asezare pe malul stang al batranului Danubiu, leagan de legenda si tumultoase vremuri, se inscrie astazi ca un puternic centru economic, social si politic al judetului”
Atestata ca unitate teritorial-administrativa inca din 1820, beneficiind si de un cadru pitoresc, caracteristic zonelor din lunca Dunarii, localitatea Stancuta a cunoscut si cunoaste, in continuare, o dezvoltare sustinuta. Recunoscuta altadata ca o asezare marunta, cu oameni care se indeletniceau cu pescuitul, cresterea vitelor si agricultura, Stancuta a devenit, astazi, un puternic centru agro-industrial.
Pozitia geografica a comunei in cadrul judetului
Comuna Stancuta este situata in partea de sud-est a judetului Braila, in lunca Dunarii, la o distanta de 45 km de municipiul Braila. Suprafata comunei este de 26.199 ha dintre care 390 ha sunt intravilan iar restul extravilan. Localitatea are in componenta patru sate: Stancuta, Cuza-Voda, Stanca si Polizesti. Asezarea in lunca se rasfrange asupra climei, solurilor, adancimii orizontului acvifer, toate acestea influentand structura culturilor agricole. Comuna Stancuta se invecineaza la est cu localitatea Marasu, la nord cu comuna Tufesti, la nord-vest cu comuna Viziru, la vest cu orasul Insuratei, la sud-vest cu comuna Bertestii de Jos iar la sud este marginita de judetul Ialomita.
Istoricul Comunei brailene Stancuta
Conform datelor monografice referitoare la infiintarea comunei, satul s-ar fi infiintat intre 1820-1823 de catre Ion Jurubita si Roman Purice, cei dintai veniti in acel loc din tarlele Bindoiu iar dupa 1835 s-a populat dupa starunitele arendasului Leondaru care tinea in arenda o mare parte din mosia al carui proprietar esre Gheorghe Epsilante. Locuitorii spun ca numele Stanca-Stancuta vine de la doua fete ale unui turc ce exploata pamantul. Dintr-un tablou gasit la Prefectura in 1846 se presupune ca Stancuta avea si clacasi. Din cele povestite de sateni, numele de Stancuta vine, indeosebi, de la una dintre fetele turcului care-si avea conacul pe movila ce se vede si astazi pe malul stang al Dunarii, la 3 km departare de sat, numita movila Stancii. Povestea spune ca prin fata acelei movile trecea un prival (viitura; fagas produs de curentul de apa) care, de obicei, nu avea apa multa, ceea ce le-a determinat pe Stanca si pe Stancuta, fetele turcului, sa se scalde. Ele au fost furate de apa si Stancuta s-a inecat. De atunci privalul s-a numit Stancuta in amintirea fetei iar, mai tarziu, cand s-a format satul, si-a luat numele dupa acest prival. Stancuta este un sat mai nou decat Stanca. Pentru popularea satului, arendasul Leondaru, care avea nevoie de forta de munca, a adus colonisti juteni, ialomiteni si stanceni, improprietarindu-i cu vetre de casa. Pana la venirea sutenilor, prin partile locului s-a cultivat foarte mult uleiul. Tot ei sunt cei care au introdus cultura porumbului.
In anul 1904 s-a construit primul sediu al primariei care, pana atunci, functionase intr-o casa. Ulterior, localul primariei a trecut in folosinta scolii. Tot in aceasta perioada s-a construit si o fantana cu pompa actionata de un motor ce tragea apa de la o adancime de 52 m si o depozita intr-un bazin special construit de unde se distribuia in sat prin canalizare.
Situatia hidrologica si a solurilor
Teritoriul comunei Stancuta este influentat de nivelele fluviului Dunarea iar, in regim natural, este brazdat de numeroase privale legate, in mod natural, de fluviu. Nivelul apei freatice se afla la adancimi mici cuprinse intre 1 si 3 m iar in primaverile ploioase se ridica si la 30-40 m. Mare parte a teritoriului comunei (aproximativ 16.000 ha) se gaseste in incinta indiguita Calmatui-Gropeni, amplasata in partea stanga a fluviului Dunarea. Solurile de aici sunt aluviale. De fapt, teritoriul din incinta indiguita Calmatui-Gropeni se afla in conul de dejectie al raului Calmatui care a depus in adancime importante rezerve de saruri. Pentru studierea proceselor de salinizare secundara a solului, pe teritoriul comunei a luat fiinta, in anul 1958, Centrul Experimental Pedoorizicol Polizesti. Pe baza studiilor facute la acest centru s-au stabilit metodele de ameliorare a solurilor salinizate prin cultura orezului. De aceea, pe teritoriul comunei Stancuta din Braila s-a proiectat si realizat cea mai mare orezarie pedoameliorativa din tara cu o suprafata de 7.000 ha. Ca urmare a rezultatelor favorabile obtinute dupa cativa ani, solul s-a desalinizat intr-o mare masura iar productia de orez a crescut simtitor. Pe masura ameliorarii solului, au fost introduse si alte culturi: grau, orz, floarea-soarelui.
Activitatea cultural-artistica
De-a lungul anilor, in comuna Stancuta nu au existat forme specifice de folclor. Se cantau, in special, doine, mai putin balade si acestea din fluier, cimpoi, caval si clarinet. Fluierul era la loc de cinste. Locuitorii purtau foarte rar si costume populare. Un asemenea costum se compunea din ie cu maneca lunga sau scurta, confectionata din panza de casa, cusuta cu arnici, in diferite culori si margele, fota tesuta la razboi, bracinarul si fusta din panza de casa cu coltorei din dantela si cu chenar lucrat in muste. In ceea ce priveste manifestarile artistice, acestea se desfasurau in caminele culturale. De asemenea, in comuna existau biblioteci scolare si una comunala cu peste zece mii de volume. Pe vremuri existau formatii de teatru, dans popular, cor, grup vocal, teatru de papusi, montaj literar si de poezii.
Toate aceste informatii destul de bogate si interesante despre comuna braileana Stancuta au trezit in noi simtul curiozitatii si astfel am pornit, pe urmele istoriei, pentru a descoperi...modernitatea. Surpriza a fost cat se poate de placuta cand am vazut cu ochii nostri o localitate care se dezvolta pe zi ce trece si asta datorita priceperii si spiritului de bun gospodar al primarului Nicu Turcu. De altfel, frumusetile locului si indemnul la vizita in comuna Stancuta ne este adresat chiar de catre edilul comunei in mesajul postat pe site-ul primariei.